Marșul egalității peraonelor LGBT s-a petrecut sub ochii a sute de poliţiști, oficialilor europeni, corpului diplomatic, unde s-a scandat ”Drepturi egale pentru toţi”. Deși manifestaţia trebuia să se desfășoare la Teatrul Verde, loc sugerat de Primăria Chișinău, decis prin instanţă de judecată, reprezentanţii LGBT au mers circa 200 de metri în perimetrul Ambasadei SUA și Universităţii de Stat.
Participanţii la marș nu au mers spre Teatrul Verde, pentru a evita ciocnirile cu protestatarii unor forţe politice, care se deplasau în aceeași direcţie. Cu toate acestea, reprezentanţii GENDERDOC-M s-au arătat optimiști că distanţa parcursă de ei este un bun început pentru Republica Moldova.
„Noi am avut o întâlnire cu reprezentanţii poliţiei şi am convenit asupra acestui traseu. Iar la Teatrul Verde acum s-au strâns, contramanifestanţii. Nu au decât să o facă. Sîntem bucuroşi că au reuşit. Noi considerăm că astăzi a avut loc un marş de succes, într-o colaborare foarte strânsă şi profesionistă împreună cu colaboratorii poliţiei. Noi suntem fericiţi. Este un început bun”, a afirmat Angela Frolov, coordonatoare de programe la GENDERDOC-M.
”Suntem bucuroși să participăm la primul marș gay din Moldova. Aducem mai multă vizibilitate evenimentului prin prezenţa noastră”, a decarat Ingrid Tersman, ambasadoarea Suediei la Chișinău.
Cu un mesaj de susţinere aa venit și ambasadorul american, William Moser, care a declarat că drepturile omului sunt și drepturile gaylor. ”Este important ca Republica Moldova să respecte aceste drepturi. Victoria de azi pentru drepturile LGBT este pentru întreaga societate, nu doar pentru homosexuali”.
Marije Cornelissen, membru al Parlamentului European, a dat startul evenimentului cu un discurs de încurajare, unde a afirmat că se mândrește cu homosexualii care au demonstrat mereu toleranţă.
”Societatea moldovenească va accepta în cele din urmă comunitatea LGBT și sunt convinsă de acest lucru, pentru că homofobii agresivi nu vor aduce Moldovei progres și prosperitate, ei sunt oamenii trecutului. Cei toleranţi și deschiși la minte, cum sunt și homosexualii, sunt viitorul acestei ţări. Dacă aș fi fost politician moldovean, m-aș fi mândrit cu voi în ţara mea”, a afirmat Marije Cornelissen.
Niciun ales al poporului sau politician din Republica Moldova nu a fost observat printre manifestanţi, însă cu aplauze a fost întâmpinat Comisarul European pentru Extindere, Stefan Fule și Ambasadorul UE în Moldova, Dirk Schuebel, care au dat mâna cu reprezentanţii LGBT.
”Toleranţa este cel mai importantă valoare care unește societatea. În aceste momente dificile prin care parcurge Republica Moldova, cred că anume toleranţa este esenţială”, a declarat Stefan Fule.
El a dat de înţeles că angajamentele europene, care au fost asumate de Republica Moldova prin adoptarea Legii cu privire la asigurarea egalităţii să nu fie doar pe hârtie, dar care să creeze condiţii pentru ca valorile europene să fie respectate în fiecare zi.
Sute de preoţi și enoriași s-au adunat dimineaţa în scuarul Catedralei, pentru a manifesta impotriva marșului homosexualilor. Aceștia au cerut autorităţilor anularea Legii Antidiscriminare. Mitropolia Moldovei a decis ca astăzi toate bisericile vor organiza rugăciuni pentru ca homosexualii să-și schimbe firea.